Category Archives: Random

din zilele fără inspiraţie.

Random nu-știu-cât

1. N-am făcut bilanț pe 2012. Nici n-am scris vreun post despre anul nou, nici n-am regretat că s-a încheiat anul. M-a pus maică-mea să trimit mesaje cu urări de-alea ipocrite la toate numerele din agenda mea telefonică, dar când am selectat toate contactele, the scumbag Nokia mi-a zis că nu pot selecta decât 20 dintre ele. Așa că am trimis la primele 20, iar pe restul… ei bine, pe restul mi-a fost lene să le mai selectez după aia. Deci da, din ultima frază rezultă două chestii: 1. mesajele chiar au fost ipocrite, 2. Cei care n-au primit mesaje ipocrite, pot să aleagă între a se bucura sau a mă înjura pentru sinceritate.

2. N-am mai scris demult pe blog. Nici acum n-am chef să scriu, dar mă forțez. Nicio Mașă nu mai dă cu picioarele să iasă din creierul meu, iar toate chestiile pseudo-filosofice pe care le scriu, sunt tâmpenii pure 

3. Capul meu face într-una bang-bang-ding-ding-chang-mang-pang și alte onomatopee, și gatantat nu-i de la băutură, pentru că n-am băut decât cafea, Pepsi și apă minerală zilele astea, și nici de la mâncare, pentru că nu m-am atins de nimic tradițional, gen sarmale/cârnați.

4. Nu știu de ce îmi vin în minte numele Tristan și Isolda. Am studiat-o la clasă când eram în liceu, și nu mi-am mai amintit de ea ani buni de-atunci. Nimic recent care să aibă legătură cu ea nu s-a întâmplat, deci presupun că sunt doar sofisticată, mă…

5. Râd ca tâmpita când mă gândesc că unii de prin nu-știu-ce-sat se bat de se rup cu ce apucă, în mod tradițional, înainte de trecerea în noul an. Ce poate fi mai frumos decât oase/coaste rupte? Mirobolant!

6. Râd (din nou) ca tâmpita când văd că Word încearcă să mă așeze în ordine cu numerotarea. Mai că m-aș băga să schimb pe ici, pe colea cifrele, pentru că mi se par prea cuminți. Oi fi stricată, mă…

7. Mi-a rămas parfumul tău pe brațe. În seara asta, adorm fericită.

Random 13. E cu ghinion.

9. Dragostea pluteşte-n aer pretutindeni, dar focarul este bineînţeles în Galaţi, oraş mirific, cu copii precoci (da, am scris la mişto) îndrăgostiţi din faşă. Noi suntem urmaşii lui Făt-Frumos, trăim 15 ani într-unu’, ce nu puteţi să pricepeţi? Serios, am câteodată impresia că presa pur şi simplu nu crede-n basme, şi e nasol. Recomand povestea cu Peter Pan, unde se spune că de fiecare dată când cineva declară că nu crede în zâne, pe undeva crapă o zână chiar în momentul ăla. Stop, Anca, c-ai deraiat rău, iar şi din nou. Deci să ne întoarcem la copii precoci – am fost la un pas să-i văd „live”. Da, mă refer la nunta (sau nunţile?!) ţigănească din Lieşti/Iveşti (pe undeva pe-acolo). Ce poate fi mai frumos decât o sărbătoare în care copii se bucură? Ce dacă se mărită Fluturica Sclipitoarea – 6 ani – cu Lupulică Barosanu – 7 ani, e motiv de bucurie. Esteţi geloşi, toţi din presă, vă rog să recunoaşteţi. Lăsând gluma la o parte… prost să fii să te iei de ţigani. Taci şi înghiţi, te faci că nu-i vezi şi toate este bine, puradeii lu’ mama…

12. Avem cel mai şmecher stadion ever! Alladin e gelos pe gazonul nostru, el n-avea decât un amărât de covor, noi avem o ditamai ograda!

19. Ar trebui să-mi fac o listă cu toate numele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Ia uitaţi aici câteva dintre ele: Anca, Nebuna, Vupea, Vulpe Cretină, Vulpea Cheală (aveam o tunsoare mai specială), Renata (după cum mă prezentam pe la 5 ani), Soi rău, Zurlia, Joimăriţa, Rogue, Cântăcioasa, Măzgălina, Pisi (de la „Pisăloaga”), Nică, Ancutza (ar trebui să îmi omor cea mai bună prietenă pentru apelativul ăsta, dar nu mă lasă corazonul), Eisidisi (AC/DC), Eisidisista, Vipera, Vipera cu corn, Panchista, Roşcata, Gaz ilariant, Hâgâ (Hg), Hipiuşca, Semi-moarta, Scrumbia, Psihiatria, Fifi (de la Făi, Femeie!), şi încă unul inspirat de la emblema echipei Dinamo. Dacă mai ştie cineva vreunul, are verde de la mine (să mă anunţe înainte, să-mi iau lămâie dacă propunerea seamnănă cu  „Ancutza”)

27. Mare Bob, dacă mai ţii vreun pic la mine şi, desigur, dacă nu eşti iar la duş/ la masă/ la bere/ la tenis de autostradă/ la plantat pitici/ la cules de şoareci, te rog, mănâncă matale toate vinetele din lume, că decedez dacă mai simt miros de salată de vinete pe scara blocului. Şi, culmea, îmi plac. Dar nu cu tonele!

33. Eşti prost dacă te cerţi cu proştii.

33,5. Eşti prost dacă te cerţi cu proştii şi te superi când ei câştigă.

37. Sunt mândră de mine şi extraordinar de fericită c-am reuşit să reţin primele cuvinte din refrenul piesei cu Maggie de la Chili Peppărşi. Iote-aciişa: (fără copy-paste) heeey now, we’ve got to make it rain somehooow. Este, mă! Mi s-a părut mai greu decât cursurile de la facultate. A, şi-am mai reţinut ceva, de data asta din videoclip: Flea are părul verde. Peppărşii mi-au fost trupă de suflet într-un timp, cred c-am să mai scriu câteva cuvinte despre ei, dar nu aici şi nu acum.

78. S-a difuzat „haos după bac” partea a doua, ocazie cu care Funerbru are idei noi vis-a-vis de buna derulare a lucrurilor în şcoli:

– ar fi fain dă tot ca elevii să cânte „Deşteaptă-te, române” cel puţin o dată pe săptămână. Zic mai bine să luăm un par şi să dăm în noi înşine pe unde-om apuca, poate ne deşteptăm mai repede, că nu merge figura cu muzica…

– ar fi ochei să se intre în şcoli cu ajutorul unei cartele magnetice. Ne place, place, place, dar ne întrebăm ce-o face Ghiţă de la sate cu acea carteluţă. Am viziunea unui orificiu pe unde-ar putea să intre…

Că tot suntem la capitolul educaţie, intră aici şi o întrebare nevinovată adresată de-un reporter Antena 3 lu’ taică-meu: „În Timişoara, un elev s-a sinucis pentru c-a picat bacul, la Galaţi nu s-a sinucis nimeni, s-avem şi noi o ştire?”

93. Pace!

Random 12

3. Iau o pauză de la ale mele ca să scriu despre ale altora, că-s mai interesante. Şi am de unde alege, c-am dat din nou de mirobolanta cutie cu imagini, numită generic televizor. Aşadar:

24. Marţi, 10 august, ora 10 şi ceva – Un individ interesant s-a căţărat pe-un stâlp de iluminat, şi-a luat cu el o frânghie, o sticlă de vin, pastile şi-un cuţit. Stă şi admiră peisajul, cerând să vorbească cu Băse şi cu ministrul justiţiei. Păcat. Îşi strică sejurul. Mai bine-ar fi cerut să discute cu Angelina Jolie, are figură de actor. Jos, o ceată de oameni speriaţi se tem că nenea îi va împuşca de la înălţime, şi nici măcar nu îndrăznesc să-l întrebe care-i treaba, deşi pe la canalele publice de televiziune, toată lumea invocă discuţia, ca unică soluţie pentru a-l da jos. Mă uit la el şi mă amuz, deşi situaţia e tragică. Omul nu se va omorî, nici nu va încerca să omoare pe altul. Leagă un steag de stâlp, pe care scrie un „mesaj”, dar nu prea îl descifrez. Mi-e ciudă, aş vrea să văd ce scrie. Tânărul se joacă cu pistolul, îndreptându-l ba spre tâmpla proprie, ba spre jurnalişti. Părerea mea? Lăsaţi-l acolo, o să se plictisească şi-o să coboare. N-o să păţească nimic, există un zeu al beţivilor şi nebunilor. Uneori aş vrea să fiu nebună. Declarată!

24,5. Pentru că-i legat de 24 – Maia Andruşca: Au sosit negociatorii – e o singură persoană. Pe bannerul lui scrie Cer dreptul la moarte. Ceva-mi spune că nu e un drept ăsta, ci o datorie pe care tot ne roagă Băse s-o respectăm cu toţii (şi dacă nu vrem, ne forţează… )

15. Am terminat de citit Pisica de Georges Simenon. A apărut la Adevărul, acum ceva vreme, iar mama avea obiceiul de-a cumpăra titlurile care păreau interesante. Am ratat câteva, dar am descoperit Biblioteca Adevărul în oraş, şi-am să dau o raită când voi fi în toane bune. Sunt câţiva ruşi pe-acolo pe care-i păcat să nu-i ai în casă. Revenin da Pisica, am citit pe net o grămadă de cronici negative vis-a-vis de cartea asta. E clar, nu e ca celelalte romane ale scriitorului belgian, cunoscut drept tăticul lui Maigret, dar e o lectură savuroasă dacă ştii la ce să te aştepţi. E o lume reală acolo. O lume care-şi află sediul central într-o casă aproape moartă, pe o stradă aproape moartă, iar singurii angajaţi sunt doi bătrânei aproape morţi. Ea – acuzată că i-a killărit pisica lui. El – acuzat că i-a aproape killărit papagalul ei. Ei – nu-şi vorbesc de trei ani, în schimb, îşi scriu bileţele laconice. Ei – îşi fac scenarii despre cum ar fi să se trezească ziua următoare şi să-l găsească mort pe celălalt, deşi nu ştiu exact dacă asta e o dorinţă sau o temere. Cartea – cea mai mare doză de realism care mi-a căzut în mâini.

15,5. Pentru că-i legat de 15 – De ce-mi place Pisica? Poate din acelaşi motiv pentru care mă uit la comedii negre: pentru că-mi place viaţa.

23,5. Pentru că e tot legat de 24, dar mai în spate decât 24 (da, am amestecat iar cafeaua cu calmantele, dar n-am mai luat cu pumnul). Între unii oameni şi tipul care s-a urcat pe stâlp există o singură diferenţă: tipul de pe stâlp e fotogenic, dă bine la cameră.

23. Pentru că e legat de 24, dar e cauza din care nu poate exista un 25 fericit: de ce nu există un manual de comportament în societate?

25 fericit: în public, te comporţi ca un om normal, dacă nu vrei să te ia cu salvarea.

25 nefericit: dacă în public, nu te comporţi ca un om normal, e posibil ca data viitoare să nu mai existe un în public.

26. pace!

Random 10

            87. La mulți ani, Drapelule! Mă mir cum nu te-ai ascuns în pământ de rușine. Băse vorbește despre tine, sper că auzi. Cred că ești singurul din țara asta care-ar avea tupeu să-l pălească peste față. Dacă ar fi după tine.. dacă ar fi după noi…
           21. Dintre critica biografică, psiho-analitică sau structuralistă, cel mai mult o urăsc pe aia ai cărei reprezentanți sunt convinși că știu totul despre orice, chiar dacă „orice-ul” cu pricina cuprinde pe lângă produs, și un autor. Ce dacă? – E lapte-n frigider/ Iar banii, ciorapii și șapca ta sunt pe calorifer. Sari, și nu știi de ce, dar bine că știu alții. Ai, domnule Jones, de ce nu mai crezi în povești, de ce nu mai asculți radio-ul?
            34. Vă vine să credeți că – […] politicienii au stâncit.. stânc.. stâlni… stâlcit limba română: ? Îmi place când oamenii fac pe deștepții și-o dau în bară.
             7. Domnule 7, te rog frumos, lasă-mă în pace. Dacă mai trag un sigur bilet cu numărul 7 la vreun examen, fac urât. Și eu când vreau să fluier, fluier, deci fii foarte atent.
           11. Suita TVR redifuzează emisiunile gen Remix și Timpul Chitarelor. Orarul a apărut pe Metalhead, împreună cu detalii despre fiecare ediție în parte. Chiar mi-era dor de așa ceva.
          17. Am terminat în sfârșit cu examenele. De aflat notele, nu se pune problema, madamele de la secretariat au primit un soft nou și până se învață să lucreze cu el, mai durează, că doar nu sunt secretare, nu.. secretare! Nu nou suntem grija lor, asta e evident. O să-mi lipsească nopțile de miercuri, când îmi dădeam seama că joi și vineri urma să am curs, respectiv seminar, cu profa` pe care-o „iubeam” cel mai tare. De fapt, o adoram. Atât de tare, încât o visam pe ghilotină. A avut grijă să nu-mi schimbe impresia despre ea.
            23. Vreau să văd cât poți. E doar un test, eu nu mă implic deloc. Doar, sunt curioasă. Curiozitatea, dacă mai ții minte, a omorât pisica, nu vulpea! Un clasic în viață susținea că poți să ai și succesuri, poți să ai și eșecuri. Vreau să văd cum reacționezi la eșec. Cealaltă variantă iese din discuție. Știi, nu te-am înțeles. Dacă ai ținut după tine o gogoașă pufoasă și amețită de vârsta prea mică, de ce trebuia și eu să o alint? Nu prea înțelege ea limbajul meu…
            67. Multă baftă la bac!

Random 9

Vis împlinit : am fost la Phoenix. 
Vis împlinit stricat de sunetiști : am fost la Phoenix, unde niște sunetiști cretini și o acustică mai mult decât proastă nu m-au lăsat să aud clar piesele copilăriei mele. 
Vis împlinit stricat de sunetiști, dar împlinit : Phoenix sunt geniali în orice situație ! Cel puțin la „Fată verde”, la „Mica țiganiadă” și la „Umbra marelui URSS”, eram pe sub scaune. Am fredonat cu ei fiecare melodie, l-am  văzut pentru prima oară pe Moni Bordeianu ”în acțiune” și omul e un adevărat spectacol. Mai văzusem Phoenix în varianta „Baniciu la voce”, acum câțiva ani, dar n-am vrut să ratez o a doua șansă. Pe lângă Covaci și Țăndărică, cărora știam ce le poate pielea, Bogdan Bradu ar fi putut umple sala cu vocea lui fără niciun fel de stație de amplificare, iar Cristi Gram părea că-și dă sufletul pe loc, pentru noi. M-a intrigat faptul că mulți (și dintre cei care au avut bilet cu loc) au părăsit sala înainte să se termine, mi s-a părut o mare (și gogonată) lipsă de respect față de trupă. Eu n-am regretat nicio secundă. (că veni vorba de public, mesajul sălii s-a auzit destul de tare și clar – „Ciumacenco (vicele), te omor !”, deci ne-am dat seama că nu trupa era de vină, ci organizatorii)
Ciudățenie : Am ajuns icoană ! Un moșuleț se închina la mine pentru că știam versurile.  
Presupusă realizare : cred c-am răcit. Mă doare capul de-mi vine să mi-l dau jos de pe umeri. Vorba unui prieten – iarna poate roată lumea să răcească. E mai interesant când se întâmplă primăvara spre vară.
Nelămurire : Cum poate un fost șoarece devenit peste noapte hienă să ceară cașcaval la restaurant ? Cum aș putea eu să-l servesc după pofta inimii sale, fără să mă uit ciudat la el ?
Amuzament : nu-s simpatice puștoaicele care cad din picioare pentru că le-a întrebat „Prince Charming” cât e ceasul ?  Mie-mi aduc aminte de niște plodoaice de la bloc, care se jucau de-a… ămm… un desen animat cu „adolescente” exact când mă apucam eu de învățat pentru BAC. Desigur, și-au dat seama destul de repede că nu toată lumea bate din palme la teatru – unii mai dau și cu „huo !”
Debut : de sesiune. Eh, da` n-o mătrășesc eu și pe ea odată ?!…

Eurovision 2011

E deja tradiție să scriu eu despre concursul Eurovision. E deja tradiție să se conteste câștigătorii concursului și să se dea vina pe „geopolitică” pentru locurile fruntașe la care unii participanți n-au reușit să acceadă. E deja tradiție ca noi să blamăm postul public de televiziune pentru că se interesează prea puțin de imaginea României în afară, cel puțin din punct de vedere muzical. Lumea nu știe să vadă manifestarea ca pe un spectacol în care țara-gazdă arată tot ce are ea mai bun.
Din 2009 încoace, eu mă tot raportez la ediția de la Moscova. Spectacol mai grandios ca acolo nu cred c-am să mai văd vreodată în cadrul concursului ESC. Nemții, mi s-a părut mie, și-au organizat show-ul într-un… stadion metamorfozat în arenă acoperită (care semăna mai degrabă cu o debara). Mi s-a părut mic, foarte mic, dar foarte bine filmat și pus în valoare de decoruri. Merkel a arătat că ai ei „supuși” nu se lasă până nu șelefuiesc bine de tot (chiar până la saturație, aș zice), astfel încât să vadă vecinul că-s mai tari decât el, muncesc mai mult și mai bine, au un simț estetic excepțional și, mai presus de toate, la ei lipsește pagina cu termenul „criză” din dicționare. Era și normal. Altfel, am fi asistat la o vizită de-a lu` nea Hitler din mormânt, nu tocmai plăcută.
Piese – ok.
Interpreți – ok.
Reveniri – da:
   Ungaria, țară a cărei reprezentantă a fost supranumită „următoarea Celine Dion”, dar care mie mi s-a părut un mare „fâs”, cu o voce comună, îmbrăcat într-un cearșaf albastru intrat la apă (zău așa, maică, ungurii n-au stiliști?!)
   Italia, care-a terminat pe locul 2, pe care am văzut-o doar în seara finalei, ca urmare, dacă mă întrebi acum ce-a cântat așa de fain de-a terminat așa sus, sunt în plop cu totul
   Austria – nu știu ce-a cântat, dar mi-a plăcut tunsoarea tipei
   San Marino, care-a venit cu o piesă superbă cap-coadă, cântată de o tipă cam mulatră, dar care n-a trecut de semifinale. Nasol.
Românica i-a trimis pe Hotel FM și zău că n-are nimeni dreptul să conteste rezultatul, în condițiile în care atât piesa, cât și interpreții, sunt un fel de… roșie din aia ornamentală de se așează pe marginea platorurilor cu aperitive, la mesele cu ștaif. Adică a fost bine c-a fost, dar nici dacă n-ar fi fost, n-ar fi fost rău. Un degeaba care zâmbea frumos în pantaloni dungați. Drăguțel. Locul 17. Drăguțel.
Eu am susținut Bosnia. Se pare că de ceva timp încoace, Bosnia are cele mai faine melodii din concurs. Toată lumea știe crush-ul meu pe trupa Regina, pe care am descoperit-o prin intermediul ESC 2008 și de a cărei discografie n-am putut să mă despart o săptămână după prestația de-atunci. Anul ăsta, bosniacii l-au trimis pe nenea Dino Merlin, tipul care le-a scris și imnul național. A fost „melodia de suflet” a concursului, chiar dacă interpretarea putea să fie mai reușită.
Mi-a plăcut și tipul din Suedia, s-ar fi inegrat de minune în gașca adolescenților-minune, alături de Lena și Ryback, dacă ar fi câștigat, Cipru și San Marino (care bineînțeles că n-au intrat în finală), Slovenia și Georgia.
Nemții se pricep cu adevărat să scoată ce-i mai bun din orice le cade în mână. Spectacolul, luat ca un întreg, a fost artă cinematografică. Cel puțin, momentul Lenei Meyer-Landrut, câștigătoarea de anul trecut pe care Merkel (cine alta?!) a mai trimis-o la o ediție, așa, de amorul artei, putea foarte bine să concureze la Oscaruri și să câștige – măcar la scurt-metraje. Pe Lena au șlefuit-o nemții din cap până-n toenails . Au îmbrăcat-o într-un aer de femme fatale, dar i-au păstrat și imaginea de puștoaică aeriană, au pus-o să învețe muzică într-un singur an (tipa n-avea nicio treabă cu muzica, până anul trecut), i-au dat o piesă la care e imposibil să nu ciulești urechile, i-au dictat fiecare mișcare, dar i-au păstrat naturalețea specifică vârstei, melanj demențial filmat și vândut. A terminat pe 10. De fapt, nu prea contează, e vorba de matematică și de finanțe, nu de hazard.
Marele câștigător – Azerbaidjanul, frumos anunțat pe scenă de steagul Turciei! (ai naibii, n-au putut să se abțină). Nu mă întrebați ce-a/au cântat, nu le-am reținut nici melodia, nici mutrele.
Și finally, rămân la părerea mea, cum că ESC e doar un spectacol, și trebuie tratat ca atare.

Random 8

74. Nu garantez că-i numărul 8. Cred că am pierdut șirul posturilor de gen
12. Clujul este al naibii de mare și curat – ce dacă-i plin de unguri?! – că doar îi controlează Boculeț. Totuși, unde țin oamenii ăia câinii?
29. Am văzut zăpadă. În mai. Am și atins zăpada, i-am făcut și poze. Minunea s-a întâmplat pe drumul de întoarcere, prin Brașov-Întorsura Buzăului-Buzău-Siriu, cam până pe la Nehoiu. O imagine absolut superbă, cu toate anotimpurile amestecate de cel mai sadic mixer, cu un frig de făcea termometrul grevă, și cu mine în tricou cu mânecă scurtă, că la mine acasă sunt vreo 20 de grade – ce face obișnuința din om!
99. Un ”urmaș al lui Preda Buzescu” a primit în instanță cam toată partea de munte a Buzăului, inclusiv ”locuința mea de vară”. S-a făcut recurs. Dacă omul ăsta câștigă și acum, promit că-mi verific și eu arborele genealogic – dacă sunt vreo urmașă de-a lui Hitler, vizez Austria! (omul de-acolo era).
52. Marți se dă startul concursului Eurovision 2011 la Dusseldorf, Germania. Interesant mi se pare faptul că Merkel poate să țină o manifestare de asemenea anvergură în orice orășel, în timp ce noi, dacă – prin absurd – am câștiga, ar trebui să închiriem oraș ca să organizăm și noi ceva mai acătării (și organizatori!). Deja am văzut destul pupincurism săptămâna asta, aștept să mă uimească și ediția ESC 2011.
34. Jeffrey Franks avea pantofii găuriți în talpă – acuma e momentul când voi ziceți ”woooooooooow!”
92. Înainte îmi plăcea Socaciu. Înainte să scoată numai idei tâmpite pe gură. Vorba lu` taică-meu, „era unul din oamenii pe care-l ascultai și nu ziceai nici că-ți place, nici că nu-ți place”. Era ok. Acum mi-a răscolit principiile de cinefilă. Dublarea filmelor în română mi se pare o mare și gogonată tâmpenie – indiferent dacă e doar traducere, sau traducere și interpretare.
Bineînțeles, în cazul celei de-a doua variante aș fi în stare să-l dau pe nea Socaciu în judecată dacă aș auzi
        „ Zed o dat colțu, fa!” în loc de „Zed’s dead, baby”,
        „Forța, tataie!” în loc de „May the Force be with you!”
         „Frankly, draga tatii, mă doare-n fund de tine!” în loc de „Frankly, my dear, I don’t give a damn!”
         (traducerea de la „I have nipples, Greg, would you milk me?” nu vreau să mi-o imaginez…)

Random 6

53. And i say: hello, taste! (fără/cu motiv – și nu, nu mă refeream la gust, ci la tastatura de telefon) N-aș putea să înțeleg nici într-o mie de ani de ce se chinuie oamenii apăsând pe un ecran gol niște pătrate care-ar simboliza tastele. Mă depășește domeniul. E ca și cum ai bea apă colorată în maro și-ai zice că-i cafea – ceea ce mi se pare cu totul grotesc, ba mai mult, aproape o insultă la adresa cafelei. Pe cei care se descurcă, îi felicit din tot corasonul meu (mai sunt și unii masochiști cărora le place – îi felicit și pe-ăia, dar mă bucur că nu mă număr printre ei)! Problema mea era că… îmi lua câteva secunde să-mi dau seama care era capul și care era fundul fostului meu telefon – n-avea decât display-ul.
21. De câteva zile bune -de când am citit articolul lui Stephen– am făcut o pasiune pentru ceea ce-nseamnă Madame Hooligan, adică Radu Almășan (ex-Bosquito, pe care l-am auzit și ieri, în emisiunea City Revolution de la City FM, vorbind despre trupă, State, și alte drăgălașe subiecte vis-a-vis de direcția Indie în muzică) și alți copilași talentați – vorba vine, numai copilași nu-s ei. Rar mi se întâmplă să ascult un album continuu și să mi se pară că se potrivește unei suite de miliarde se sentimente și stări. Antiheroes cred că e cea mai recentă capodoperă muzicală. Totuși, de ce trebuie să fie românii atât de bătuți de soartă, încât să nu poată cumpăra dintr-un magazin autohton un album al unei trupe cel puțin jumătate românești?!
2. Mi-am dat seama a mia oară că prefer să șed cuminte la rând la ghilotină, decât să mă încalț cu pantofi.
90. Săptămâna asta am fost dată afară din bibliotecă. E a treia oară la viața mea. Nu făceam nimic, stăteam pe scări. Se pare că până și nimicul deranjează.
43. Încep să mă cam sperii. Știu de ce, dar nu vreau să recunosc. Mă sperii de afară, mă sperii de ceasul electronic, mă trezesc din somn speriată, întorc capul după maxim 10 pași, gândindu-mă că o gură imensă de pește mă urmărește și este gata în orice moment să mă înghită. Mă visez în armată, cu un Kalashnikov pe umăr, cu bocanci grei și cu câțiva centimetri în plus în înălțime, măcar să par și eu mai… periculoasă, doar-doar s-o speria peștele! Știu că gura tot o să mă înghită la un moment dat, dar nu pot să-mi iau gândul de la ea, mai ales acum. Mi se pare a dracului de aproape și aproape că-i simt mirosul de alge și ancore ruginite trase de pe fundul mării.
28. Am ratat un minunat festival de film rusesc (cu intrare gratis, de-asta mi-e ciudă!), dar îmi iau revanșa data viitoare.
77. T-Bone Burnett e un geniu, v-am mai zis asta?