Category Archives: Claus

Îmi trebuie sfârșit.

       Ce faci?

       Joc Rummy online

       Și ce mai faci, fatăăăă?

–     Joc tot… Rummy online.

 …

Și să-mi spună cineva de ce când îmi cumpăr câte o sticlă de Cola/Pepsi, o bea maică-mea pe toată, iar când o întreb dacă vrea să-i cumpăr, spune întotdeauna  ”nu, că nu-mi face bine la inimă!”.

 …

Când m-am hotărât să fac incantații pe muzică de vioară, am dat covorul la o parte, spre ușă, pentru că era așezată înspre măslinul din curte. L-am rulat lângă toc, ca să pot să stau cu spatele lipit pe parchetul rece. Îmi place cum se simte răceala lui pe piele. Mi-am scos mâinile din buzunare și am ridicat brațele spre tavan. Înainte, puteam să-l văd pe Claus acolo. Agățat de tavan, plângând ca disperatul că vede numai roșu, trage pe nas numai roșu, înghite numai roșu. Până și în urechi îi intra roșul. Era așa de supărat pe sine, că nu vedea transparența pereților și tavanului, prin care putea să se uite la el toată lumea.

La un semn, eu puteam să-i invit pe toți să-și bată joc de el. De afară, se vedea altfel. Se râdea de plânsetul lui. Numai câțiva, mai sensibili, închideau ochii și vedeau prin râurile de sânge care străbăteau pleoapele încăperea lui Claus, în care albul și negrul se mâncau între ei până la sânge. Prinși în mijlorul unui tavan sau al unui perete. Claus n-a putut să-și dea seama. Vagonul de tren în care se găsea, se mișca de la dreapta la stânga, dinspre est spre nord, pe urmă spre vest și apoi spre sud, sau din doi în doi, până când sângele de la război se aduna în mijlocul unuia dintre pereți și se scurgea de acolo pe fiecare muchie și fiecare colț.

Nu mai știu ce s-a întâmplat cu Claus, pentru că am avut gândul în altă parte. Aș fi vrut să-i opresc inima și mintea, ca într-o Frumoasă adormită, dar n-avem în ce fus să-l înțep. Ba aș fi vrut și să-i trec prin creier o gaură de burghiu, ca să-i amorțească fiecare nerv din corp și să rămână în aceeași poziție pentru nu mai mult de o eternitate. Una singură, căci după două, eu aș fi revenit și i-aș fi băgat la loc porțiunea de creier pe care i-aș fi scos-o înainte, și așa s-ar fi dezmorțit cu totul, i-ar fi fost din nou cald și ar fi început din nou să simtă disperarea și paranoia. Pentru că el numai asta știe să simtă.

Aș fi vrut să fac toate chestiile astea, dar n-aș fi știut cum să opresc gravitația. L-ar fi picurat sângele rece în cap, pe șira spinării, pe piept, pe picioare, până când s-ar fi consumat tot, iar albul și negrul ar fi obosit să se mai bată.

Dar am stat pe spate pe parchetul rece, cu mâinile întinse, și-am așteptat să-mi curgă pe degete sângele scurs de pe picioarele lui. Și acum m-am gândit la un sfârșit. Da, adică m-am gândit că trebuie să scriu un sfârșit, nu m-am gândit și la cum anume să-l scriu, dar nu contează. Contează că mă întorc pe o parte și pun mâinile sub cap, mă ridic în capul oaselor de pe parchet și mă uit spre tavan. Claus rânjește la mine cu dinții goi.

Anunțuri