Siguranța cu lichid intracelular

Dacă încerc să mă lipesc de perete, simt cum mi se rupe coloana vertebrală. Ea ține minte tot ce s-a întâmplat, de când m-am cuibărit într-un vid dulce, în care nicio fărâmă de rațiune nu putea să pătrundă. Mi s-a spus să uit tot ce știam până la momentul ăla, toate sistemele pe care mi le construisem de-a lungul timpului, toate formulele matematice cu care-am rămas din școala generală, toate unghiurile drepte și toate elementele chimice. Acolo, nu mai aveam nevoie de ele. Nici măcar de aer nu mai aveam nevoie, pentru că seara puneam mâna sub cap și atingeam cu obrazul imaginea mâinii mele îmbrățișând trunchiul unui stejar.

În vid, am stat în poziție fetus, cu genunchii aproape de piept, ținându-i strâns ca să nu se desprindă de trupul meu și s-o ia la goană spre casa Mașei. Mi-a fost mereu frică de faptul că nu voi avea la cine să apelez, ca să mă ajute să-mi aduc genunchii înapoi. Acum știu că trebuia să-i leg cu firele portocalii care-mi ieșeau de sub gene. Îmi plăcea să mă simt în Siguranță.

Eram într-un somn de simbioză și sinteză. De schimb de energie între mine și Siguranță. Mi se părea că eu îi dau ei totul, iar ea îmi dă mie totul, la rândul ei. Că fără mine, vidul nu ar fi vid, ci un spațiu cu aer pe margini și cu un gol moale la mijloc. Îmi plăcea s-o împing cu degetele de la picioare, crezând că așa o trezesc la viață și că zâmbește odată cu mine. Și Siguranța îmi răspundea tresărind în mișcări zbuciumate. Un fel de flux printr-un lichid ce se găsește în interiorul unei celule, datorită căruia, membrana celulară se mișcă și crește. Acolo, în mijloc, nu știam eu prea multe.

Nici prin gând nu-mi trecea că va veni o zi când mă va lovi o rafală de curent invers. A venit. În ziua aia, am înțeles că mișcările Siguranței nu veneau din nevoia de a-mi da un răspuns, nici din dorința de euforie, ci din bun-simț și din respect față de mine. Era vorba despre un curent forțat, nu despre unul venit din străfundurile lichidului intracelular. Atunci am început să lovesc în lichid cu picioarele din ce în ce mai tare. Curentul pe care-l provocam mișca membrana din ce în ce mai puternic, tot mai des și mai des, până când pereții au început să se subțieze și într-un final să se rupă.

Atunci am ieșit la lumină. Știam că Siguranța se va reface, că peretele se va reîntregi, iar în locul meu va intra o alta, care va sta în poziție fetus și va provoca mișcări în lichidul intracelular. Mișcări la care Siguranța va răspunde din euforie. Așa se va crea iar vidul dulce și tot așa, întregul va fi întreg.

Anunțuri

About Anca G.

O "nenorocită" şcolită în filologie şi rock, care a "fumat" pentru prima oară scrisul când n-a mai avut unde să adune revolta.

Posted on 21 Decembrie 2011, in Cuvinte, D'ale sunetului. Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Un Craciun de poveste sa iti fie. De preferinta magic si alaturi de cei dragi!

  2. ești absolut și pur și simplu mortală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: