Eu şi aspiraţiile mele…

Am primit de la Gabi o leapşă care are ca obiect o trecere în revistă a aspiraţiilor mele profesionale de-a lungul timpului. Cei care mă ştiu de demult, demult, cam ştiu la ce să se aştepte, pentru că am mai tratat subiectul sub alte forme în trecut, dar niciodată sub formă de leapşă. So… să-i dăm drumul:

1.    Telefonistă

Când aveam vreo 3-4 ani aşa, mama m-a lăsat prima dată la ţară, în grija bunicii. Bunica n-avea telefon acasă (nici măcar cablu TV, prindeam de prin vecini cu o antenă improvizată TVR-ul etern şi fascinant, şi ascultam poveştile de seară ale lui Pittiş la radio, dar asta e altă poveste), şi de vreo două ori pe lună mergeam la poştă să vorbesc cu mama la telefonul public. Înainte să ne facă legătura, o tanti cu voce foarte nazală ne anunţa linia de pe care urma să vorbim şi cabina în care trebuia să intrăm. M-a fascinat vocea aia într-atât, încât am zis că atunci când voi fi mare, vreau să mă fac telefonistă. Am depăşit faza când bunica a instalat primul telefon – unul cu fir şi cu disc de-ăla pe care-l roteai ca să formezi numărul şi mi s-a părut mai interesant să mă joc la el decât să merg la poştă şi s-o aud pe tanti cu nasul înfundat.

2.    Dactilografă

Pentru că o vedeam la televizor pe secretara lui J.R.Ewing bătând la maşină tot felul de acte şi-mi  plăcea la nebunie mişcarea degetelor şi sunetul pe care-l făceau clapele maşinii de scris. De-aia mi-a părut rău când am schimbat calculatorul cu tastatură în relief pe laptopul la care nu se mai auzeau tastele dansând.

3.    Cântăreaţă

Ai mei mă purtau la toate concertele. Primul meu concert a fost unul al Mădălinei Manole, din care am ieşit hipnotizată de-a binelea, şi-am început să cânt Te-am văzut/mi-ai plăcut de i-am înnebunit pe-ai mei. Acasă, cântam la clanţa uşii imaginându-mi că e microfon. Au urmat Iris, Dida Drăgan, Celelalte Cuvinte şi rockăreala de la magnetofonul mamei. Şi da, m-am trezit la realitate într-o zi.

4.    Arhitect

Pentru că mă învăţase bunică-mea să fac din carton şi/sau plastilină tot felul de corpuri de mobilier în miniatură pe care le instalam pe rafturile bibliotecii (mi se părea mie că seamăna cu un soi de apartament). Urlam al naibii de tare când venea mama şi făcea „curăţenie” – adică arunca tot ce găsea. Bineînţeles, pe parcurs am aflat că un arhitect trebuie să mănânce matematică pe pâine, aşa că m-am lăsat de idee.

5.    Profesoară

Ideea de-a fi profesoară a mers în paralel cu toate harârurile mele de care-am vorbit până acum. Maică-mea a fost cea care m-a influenţat. N-avea ea timp să-mi explice cu adevărat cum stă treaba cu profesoratul, dar venea de la şcoală cu nişte poveşti care m-au făcut şi pe mine să-mi doresc să devin ca ea. Seara, când ajungea acasă, îi instalam în sufragerie două mese, luam un braţ de manuale de-ale ei şi-o cutie de bomboane uriaşă  pe care o credeam ghiozdan, şi mă pisiceam pe lângă ea, până se-ndura şi se juca „de-a şcoala” cu mine. Eram pe rând, profesor şi elev, puneam note şi mă lăsam ascultată la lecţie. Îmi luase Abecedar, stilou chinezesc şi călimară cu cerneală, ca să pară totul mai autentic. Jocurile maică-mii au suplinit grădiniţa, la care nu m-a trimis pentru că n-ar fi avut nimeni timp să mă ducă/aducă, sau să-şi consume nervii pe nazurile mele. Dorinţa de a intra în învăţământ nu mai e de mult timp un vis, ci mai degrabă o urmare firească a pregătirii mele de până acum.

6.    Îmi doresc de ceva timp să fac animaţie/ilustraţie…

Leapşa merge la Bobo, la Florin şi la oricine vrea să povestească, pentru că tare-s curioasă să citesc despre ce meserii îşi doreau să îmbrăţişeze.

Anunțuri

About Anca G.

O "nenorocită" şcolită în filologie şi rock, care a "fumat" pentru prima oară scrisul când n-a mai avut unde să adune revolta.

Posted on 17 Decembrie 2011, in Cuvinte, D'ale sunetului. Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. oooh, ai zis „nenea”, chiar acum cand imi trecea tot :)))

  2. iui, chiar si eu? 😀 multumeeeessssssc! o voi face! 😀

  3. interesant articolul. mulțămescu-ți ție, doamne!, pentru tag. da. continui tradiția fameliei! good for yuo! 😀

  4. Frumos, din ce-am înţeles într-un fel continui tradiţia din familie, şi sunt sigur că ai fi o profesoară excelentă :>

  1. Pingback: Lepșe, lepșe, analepse « licărirea unei clipe de fericire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: