Regele

Joc de regi. În orice moment, pe stradă, se poate sparge o farfurie, sau o cană la care cântă Bertrand Cantat proaspăt ieșit din pușcărie. O ador. Ador să compar momentele de zâmbete îngâmfate venite spre mine de undeva de deasupra, cu cele de nervi și de uși trântite. Nu accepți eșecul? Nu. Regii n-au viață lungă. Ei se sinucid imediat ce ajung pe tron. Nu se mulțumesc cu el și țintesc la înălțimi. În secunda imediat următoare, tronul se surpă sub ei și cad. Și-așa se duce povestea.
E timpul cireșelor, când pleacă și restul dintre noi pe stradă, când averile ne apar ca tipsii cu mere coapte. În orice moment, strade poate să se surpe. Ea.. era vrăjitoare. Și el era Rege. Stătea pe unul din locurile din față când mergea cu autobuzul și se uita pe geam la cei de pe stradă. În orice moment, i se părea că pe stradă se putea sparge o farfurie. Regele era în siguranță în autobuz. Nimic nu i se putea întâmpla. În fiecare din nou ură un câine trmurând, care nu poate vorbi de averi. Nici despre viitorul lui tron.
Îl aștepta în stație. Venise în sfârșit în regatul său. Întuneric. Ea strângea între degete capătul unui baston. În câteva minute, avea să-i spună adevăratul său nume. Dar știa, o, cât de bine știa, că în orice moment, pe stradă, se putea sparge o fargurie. În fiecare din nou suflă sticluțele de parfum. Făcuse ochii mari, mai-mai  să n-o creadă. A ezitat câteva clipe, până să se trezească și să-i smulgă din mână bastonul. Era Rege acum. În capătul bastonului se strânsese toată vlaga ei. Acum, ea trebuia să se așeze. Mai jos, tot mai jos, pe scaun, ca să nu înceapă genunchii să-i tremure și să cadă pe stradă, acolo unde, în orice moment se putea sparge o farfurie. Era tare. L-a lăsat să plece și l-a urmărit cu ochii până a ieșit din orizont. Atunci a respirat. Se eliberase. Strângerea de inimă însă, abia acum se încumetase să se arate.  Unde se ducea puterea ei?! Cumva.. în stradă.
Trebuia acolo să aibă loc un joc de regi, în care el trebuia să câștige. Neapărat. În el își pusese toate speranțele, lui îi dăduse toată puterea pe care-o adunase în ultimele sute de ani. Era vorba de numele ei, încredințat cuiva care, toată lumea știa, avea să se cațere pe tron cu ambele picioare și să sprijine cerul pe umeri.
Se îndreptă de spate. Așteptările ei – bastonul. Era bătrână. Ridurile îi urlau pe față, iar mâinile îi tremurau pe genunchi. Preț de câteva clipe, scaunul pe care stătea murmură incantații din fund de lemn, după care se așternu liniștea. Striațiile lemnului și ridurile feței sale se opriză să vadă cerul crăpat și să audă capătul bastonului rostogolindu-se pe trepte. Regele cădea.
Anunțuri

About Anca G.

O "nenorocită" şcolită în filologie şi rock, care a "fumat" pentru prima oară scrisul când n-a mai avut unde să adune revolta.

Posted on 30 Iunie 2011, in Cuvinte, D'ale sunetului. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. măi, măi, măi. nu știu dacă să-i spun greșeală de tipărire, sau poate doar angoasa unor evenimente nu tocmai fericite (?)de ce? păi, pentru că în fiecare din noi/ nou există un alt eu nou care e un Rege nou.oricum, frumoasă proza semi-epistolară!see ya

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: