Cod galben, globuri şi cărţi

Ninge iar. Avem cod galben (iar). Se blochează drumurile (iar). Curând dau simularea probei de competenţe digitale. Ei, bine, asta e ceva nou. E ceva nou şi…foarte stupid. E ca un ţânţar ( «prevăzut la cap c-o sculă/ minusculă/ cu pretenţie de nas ») care îţi încearcă nervii valsând în bâzâituri prin preajma desktopului şi întrerupându-te de la o activitate extrem de plăcută – oricare-o fi aia ! Lumea se stresează iar din cauza lui. Eu îl pândesc cu Adevărul în mână ca să-l strivesc…

M-am uitat la Globuri. Alea de aur. Am văzut un spectacol tern, dublat în română, extrem de prost, de nişte tăntălăi dintr-o debara a Televiziunii Române. Ok, now, mulţi dintre noi întrevedeam cu mult înainte câştigătorii – Avatar (l-am văzut, e bun, dar n-a fost preferatul meu), Up pentru animaţie (a fost ok, dar mă aş fi vrut să ia Coraline şi să fie măcar nominalizat 9 al maestrului Burton…), Cristoph Waltz pentru rolul secundar – cine îndrăzneşte să se pună cu col. Hans Landa ?! – premiu binemeritat, după mine, Michael C. Hall pentru rolul principal din Dexter – spuneţi că nu merita dacă puteţi !:)) şi bunicuţul extrem de amabil care l-a jucat pe Trinity Killer din Dexter pentru rolul secundar. A, da, şi Sandra Bullok a luat ceva..pentru ceva..

În altă ordine de idei (care idei ?!), până se mai dezmorţeşte oraşul, mă delectez cu o leapşă pe care am găsit-o la Docica :

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Îndoi pagina. Am obiceiul să pierd semnele de carte din cărţi sau înainte de a ajunge în cărţi.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Uhm…Nu. Sau, dacă ultimul timp înseamnă ultimii ani, am primit atunci când a apărut , Harry Potter 7 (Talismanele Morţii). A fost demult, foarte demult…

3. Citiţi în baie?

Nu. Citesc în colţul meu preferat de lângă fereastră (cu căştile pe urechi). E o senzaţie plăcută, stau în acelaşi timp lângă calorifer şi lângă geam…

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Am scris multe porcării la viaţa mea, dar dacă aş vrea să scriu o carte, s-ar numi Doom 3… Ar fi o carte..colosală !

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Orice colecţie de carte/carte/broşură merită din partea mea toate laudele, (numai să nu aibă ca subiect politica), pentru că exploatează neuronii din creierele noastre pe cale de atrofiere. Donc, j’ai o părere extraordinară despre colecţiile de carte de la noi. Am cumpărat o bună parte din colecţia Adevărul şi câteva cărţi de la Jurnalul Naţional, dar colecţia a cărei fană adevărată sunt este Raftul Denisei de la Humanitas (şi asta am mai scris de n’şpe miliarde de ori pe-aici, dar mai scriu încă o dată cu dragă inimă)

6. Care este cartea preferată?

Mă, şi asta am mai zis – Maestrul şi Margareta – Bulgakov

 

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Da. Odată ce înaintezi în vârstă, vezi cu alţi ochi conflictele dintr-o carte, îneţelegi altfel scriitura autorului. Eu recitesc Eliade. Îmi place atmosfera, dar nu e regulă.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Oho…nu ştiu. Îmi imaginez cum ar fi să învie Dostoievski, eu să fiu o mare vorbitoare de rusă şi să am ocazia să-l ascult. L-aş asculta. De obicei, când cineva vorbeşte « cum îmi place mie » despre nişte cărţi sau filme sau trupe (sau orice) pe care le ador, parcă îmi e milă să-l întrerup. Aş vrea să-l asult pe Stieg Larsson, autor al „Trilogiei Millenium” din care fac parte titlurile „Bărbaţi care urăsc femeile”, „Fata care s-a jucat cu focul” şi „Castelul din nori s-a dărâmat”, dar o astfel de experienţă ar fi posibilă doar dacă aş fi maestră în spiritism. Cred că m-am mai întrebat – de ce mor oamenii de tineri ?! Cobain mi-a dat un aproximativ răspuns acum vreo şaişpe ani : « it’s better to burn out than to fade away”. Da, dar…adică, totuşi…

Făcând un calcul simplu, dintre cei care scriu şi în acelaşi timp respiră, mi-ar plăcea să-i ascult pe Stephen King şi Serghei Lukyanenko.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Da. Cred că tuturor ne place să vorbim despre ceea ce ne place. Eu am un mare avantaj : în calitate de blogger-iţă, vorbesc cu voi ! (« vorbesc » e un fel de a spune… )

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Aleg o carte după temă, îmi plac romanele SF, poliţiste, horror, proza realistă, istorie, etc. Nu prea consum poezie, de felul meu.

11. Care credeţi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

La naştere, fiecărui copil ar trebui să i se dea un compendiu de limbă şi literatură română, în care să se pună foarte mult accentul pe gramatică şi ortografie. Copilului nu ar trebui să i se dea drumul din spital decât după ce părinţii ar semna un formular în care s-ar obliga să-i citească odorului drăgălaşul de compendiu de mininum două ori pe zi – chiar şi în loc de poveste de seară. Si pentru asta, ar trebui să garanteze cu locuinţa. Măcar aşa am scăpa de noul stil de ortografie – ortografia horror.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

În colţul de la geam. Déjà-vu ?

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Ascult muzică. In caz contrar, simt o lipsă care mă indispune şi nu mă pot bucura de scriitură aşa cum trebuie.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da şi e mai mult decât groaznic. Am citit cărţile lui Serghei Lukyanenko – tacâmul Night Watch online şi am ieşit de la laptop cu gâtul strâmb. Cititul online are şi o parte bună – eşti mult mai atent la fiecare cuvânt, rând, de frică să nu-l repeţi din greşeală şi să nu-ţi prelungeşti şedinţa de paralizie voluntară. Totuşi, e mai bine aşa decât deloc. Nevoia te obligă.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

O carte devine mai proastă dacă e împrumutată ?

16. „O carte este pentru mine este…” Cum aţi descrie o carte?

Urăsc metaforele. E o carte. Nu-i trebuie termen de comparaţie.

Anunțuri

About Anca G.

O "nenorocită" şcolită în filologie şi rock, care a "fumat" pentru prima oară scrisul când n-a mai avut unde să adune revolta.

Posted on 20 Ianuarie 2010, in D'ale sunetului. Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. si eu nu prea suport poezia,in special eminescu,barbu,nichita stanescu,si inca cativa,dar imi place mult de tot minulescu si macedonski(cauta rondelul meu,si toate rondelurile),dar bacovia e prea sinistru si macabru pentru mine.au cateva poezii super tari(cand o sa imi fac timp,o sa le postez alea cateva care imi plac de la minulescu la mine pe blog).apropo de nichita si barbu:cum sa citesti ceva atat de greu de descifrat,de ermetic?intrebarea aia cu cititu in baie e dementiala.cum sa citesti literatura in baie?intr-un fel,ma asteptam ca Maestrul si Margareta sa fie preferata ta.tot la fel,cand o sa am timp,si asta cat de curand,pt ca voi fi in vacanta,fac si eu leapsa asta.e chiar simpatica.eu as mai pune inca o intrebare la leapsa:de cate ori ai recitit o carte care ti-a placut mult de tot?

  2. mai, mie imi place putin de Nichita Stanescu si Bacovia… si cam atat, bine acum depinde de versuri…

  3. @Kyky, toate evenimentele despre care am scris (in afara de leapsa) mi-au transmis o stare de plictiseala uriasa. O fi flacara violet?! Eu sunt sincera cand scriu si vad ca se cunoaste:))

  4. stii, dupa titlu deja mi te imaginam dand in carti si benoclandu-te intr-un glob magic pentru a vedea cat mai tine codul PIN (pinapple- mda, ala galben). in afara de leapsa totul mi s-a parut scris "ca sa fie"….or fi ele simulari mama, dar….ce-ai facut cu anca?:))

  5. @Humuhumu…etc.. (Theo), nu te forta:D, apreciez gestul

  6. cand am inceput sa citesc postarea am vrut sa comentez cevadar pana am terminat`o am uitatm`am pierdut..poate o sa imi aduc amintesau poate nu….:-ss

  7. @Bobo, da, cam asta era starea. De la Eminescu imi plac scrisorile si ironia aia subtila din versuri. Pe Arghezi chiar il diger…si imi place Barbu. Cred ca pan` la urma conchidem ca-mi place cam jumate din creatia in versuri care s-a scris pana acu:))

  8. hei:) mi-ai parut un pic plictisita… adica as mi te imaginam cand scriai tot ce ai scris aici, nu stiu de ce…nu pot intelege cum ii poate placea cuiva poezia… bine, gen Eminescu sau Arghezi, sau nu stiu… sunt o groaza de clasici din astia care au facut poezie, tocmai sa nu imi placa mie…cred ca o sa citesc si eu intr-o zi cartea aia, Maestrul si Margareta, ca o tot pomenesti pe aici…

  9. Mersi pentru link, Ivcelnaiv, imi plac.Si mai sunt cativa oameni pe-aici care scriu bine: Mind Tricks, Kyky si Lola

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: